Skip to content
2 Iunie 2014 / alcion7

Ecou

Aș vrea să fiu eu cer, soare, vânt și petale…

Aș vrea să fiu picătura de ploaie

care plânge, râzând pe chipul tău.

Aș vrea să tac, ca să mă poți auzi

și să vorbesc, să-mi înțelegi tăcerea.

Deasupra noastră-i cerul infinit

și eu încă cred că îl putem atinge.

Zburam cândva, îți amintești tu oare

de-un fâlfâit de aripi? de-un zâmbet cristalin?

S-a întâmplat demult, ca-ntr-o poveste

și-mi amintesc de parcă ar fi fost azi.

Mult timp a mai trecut, puțin rămâne.

Ce-i ieri? Ce-i azi? Ce-i mâine?

În basm e doar cândva…

 

Aș vrea să fiu ecoul gândurilor tale

ca să străbat văzduhul până la zenit

și să mă întorc cu picuri de lumină,

fruntea s-o mângâi, și să adormi ca un copil.

 

Aș vrea să-ți fiu aripă de înălțare,

nu genunchi de cădere.

Căci ce folos să strângi în brațe-un zid

ce te dărâmă-n întuneric și în frig?

Să-ți fiu alături vreau,

dar doar zburând spre cer

iar nu căzând în gol.

 

Prăpastia-i sub noi

și cerul este sus!

 

Imagine

 

Anunțuri

One Comment

Lasă un comentariu
  1. neaguvalentin48 / Aug 9 2015 22:03

    din prapastie și zidurile ei par a ingradi un cer, frumoase cuvinte, traieste clipa ca un dar si ofera din clipele tale cadouri celor dragi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: