Skip to content
13 August 2013 / alcion7

Dimineața, înainte să deschid ochii, zâmbesc.(34)

E ciudat. În leagănul amintirilor e mai mult Viitor decât credeam. Am revenit aici pentru că voiam să îmi amintesc cum îmi doream să arate Viitorul meu… Aici, la granița dintre Trecut și Viitor este o bancă, pe care stă, aiurit, Prezentul- un Prezent absent, visător. Aceasta e banca elanurilor pierdute unde nu ai cum să te simți singur ori absurd, aici chiar și golul e plin. Te-aș chema aici, suflet drag, dar am uitat drumul- am căutat absorbită acest refugiu al inimii mele și l-am găsit la capătul puterilor, cu ultima picătură de speranță. Arcadia există doar pentru cei dispuși ca, după ce o descoperă, să nu mai iasă niciodată din ea…

Și totuși… e greu să fii singur, chiar și aici. Ne-nstrăinăm de cei din jurul nostru pentru că ne e prea greu să acceptăm iubirea lor( care ni se pare prefăcută ori din interes, prea rar sinceră… ) ori pentru că, ori de câte ori cineva greșește, punem mâna pe piatră fără să ne gândim că aceeași greșeală poate am făcut-o noi, ori o vom face. Suntem călăii altora, dar nouă ne îngăduim să greșim, doar nu ne putem tăia propriul cap, nu?

Mereu am încercat să-mi imaginez cum ar fi să am altă inimă în piept… să fiu pentru o clipă altcineva, să gândesc altfel, să simt altceva… Poate, prin ochii altuia, culorile sunt altfel! Doar ni se pare că vedem la fel, când, de fapt, fiecare percepe diferit același obiect. Mereu am vrut să mă văd, să mă analizez și să mă judec prin ochi străini, pentru a fi cât mai aproape de adevăr…… M-am rupt în două și mi-am declarat război, de ce mă mai miram că nu am pace?

”Anemicii nu au prilejul de a percepe lacunele ființei, de a alerga spre propria lor ruină din exces de luciditate, de a se prăbuși și de a se pierde; firile puternice, dacă intră oricât de puțin în conflict cu ele însele, sunt mult mai apte de a se nimici; ele vin cu toată patima, cu toată frenezia lor: și tot ele traversează crize în care ar trebui să vedem o pedeapsă, căci nu-i normal să-și consacre întreaga energie spre a se autodevora.” (Emil Cioran).

Mi-e dor să-ți vorbesc, suflet drag. Îmi spuneai mereu că, atunci când mi se va rupe sufletul de dor, vei veni… Dar acum nu ești aici, deși te aștept cu fiecare bucățică din inima mea ruptă. Vreau să-ți mulțumesc, căci de la tine am învățat că oamenii uită adesea că sunt trecători și fără Dumnezeu aleargă după vânt, fără binecuvântarea Lui toată osteneala se duce fără rost…

”am crezut că mă lupt cu ideile

am crezut că mă lupt cu oamenii

am crezut că mă lupt cu demonii

dar

din victoriile și înfrângerile acestor lupte

l-am văzut întărindu-se și prosperând

chiar pe adevăratul, unicul meu dușman: EU. . .

și pe acesta nu-l pot birui

decât

lăsându-mă desăvârșit învins de iubire. . .”

”Dimineața, înainte să deschid ochii, zâmbesc”. Îmi voi repeta asta până când voi crede. Până când războiul se va termina. 🙂

both

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: