Skip to content
29 Mai 2013 / alcion7

26.Iubim?

Multe prietenii se epuizează. Asta pentru că oamenii nu mai știu să treacă peste perioadele de criză, rezolvându-le, nu evitându-le. Suntem egoiști, ne pasă prea mult de confortul nostru și, de aceea, căutăm să avem în jur oameni lângă care să ne simțim bine. Iar dacă acest confort dispare, fugim, uităm toată iubirea și prietenia pe care o susțineam și o proclamam cu atâta fervoare și entuziasm.

Când iubești pe cineva cu adevărat, bucuriile lui sunt și bucuriile tale, dar mai ales, suferințele lui sunt suferințele tale. Ce păcat că asta ajunge să fie doar un clișeu!

Îmi amintesc o discuție pe care am purtat-o mai demult cu C.- deloc lungă, ca majoritatea… ba chiar am trecut repede peste subiect. Însă și acum mă gândesc la asta, îmi răsună clar în cap cuvintele ei: ”Dacă-mi ești prietenă doar pentru faptul că avem aceleași principii și privim în aceeași direcție? Dacă la asta se rezumă totul, la a fi cu cineva lângă care să-ți fie bine… și atât? ”. Pe moment n-am știut ce să-i răspund. Am început să-i explic, să dau exemple, să susțin cu tărie PRIETENIA… și cu cât păream a fi mai convinsă, cu atât  mă îndoiam mai tare. Voiam să o contrazic, să îi demonstrez cât de tare se înșală… dar îmi era din ce în ce mai clar că are dreptate. Și, deși aparent cuvintele ei păreau a dărâma ceea ce am construit în atâția ani, ele de fapt îmi demonstrau că a meritat fiecare secundă petrecută cu ea.

da

”Te iubesc pentru că mă iubești ” e minciuna în care poate trăim de multe ori, fără să ne dăm seama. Suntem atenți să dăm atât cât primim și nimic mai mult. Nu poți clădi muzee din nisip și să ai pretenția ca ele să reziste în fața mării… Acest ”comerț” cu sentimente se întoarce mereu împotriva celor prea lași să rupă o bucată din inima lor, de frica, deși justificată, a faptului că nu vor primi nimic înapoi.

Iubirea nu e negociere, ea e certitudine : ”Te iubesc pentru că te iubesc! ” Nimic mai mult… fără așteptări, fără dezamăgiri, fără obligații. ”Te iubesc, deci n-ai să mori niciodată. ”

Totul e așa simplu, numai noi complicăm totul. Egoismul și narcisismul ne-au luat de mână și ne țin strâns, iar noi ne mai și mirăm de ce suntem singuri, deși înconjurați de atâția oameni.

Soluția? O întâlnire urgentă cu conștiința noastră, o discuție sinceră cu inima și… muuult curaj. Abia atunci vom putea spune : ” Te iubesc pentru că te iubesc! ” și… ”Te iubesc, deci n-ai să mori niciodată.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: