Skip to content
1 Mai 2013 / alcion7

3. ”Dacă s-ar sădi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare.”

Nu există lucruri mărețe, doar lucruri mici cu o dragoste mare. Fericite sunt acelea. – Maica Tereza 

•Doamne, cât e de delicat uneori să împaci libertatea și fericirea ta, cu libertatea și fericirea altuia. Acesta e un ideal imposibil. Unul din doi trebuie să-și sacrifice libertatea și fericirea. Care din doi? …femeia. Așadar, dacă m-aș sacrifica eu, n-aș mai fi bărbat. – George Topîrceanu

•Fericirea trebuie să fie o răsplată, nu un scop. – Antoine de Saint-Exupery

•Fericirea perfectă nu există pe acest pământ; aceasta s-a zis de mult timp și de oameni foarte învățați; avem însă iluzia, credința și speranța. Aceste daruri divine compun pentru noi, aici pe pământ, ceea ce numim fericire. – Nicolae Filimon

•Nu am bani, resurse, speranțe. Sunt cel mai fericit om în viață. – Henry Miller

•Fericirea supremă în viață este convingerea că suntem iubiți, iubiți pentru noi sau, mai curând, în ciuda noastră. – Victor Hugo

•Fericirea este cea mai mare biruință, aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce ne este impus. – Albert Camus

4e38254e10bc8

•Fericit este acela care poate să renunțe la sine. – Naguib Mahfouz

•Cea mai mare parte a fericirii sau mizeriei noastre depinde de dispoziția noastră și nu de circumstanțe. – Martha Washington

Nu-ți căuta fericirea în curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta. – Douglas William Jerrold 

•Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătura dintru început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru că nu ți-o dau, ești încă și mai prost. – Hippolyte Adolphe Taine

•Rar se întâmplă ca oamenii răi să fie fericiți. Se otrăvesc cu propria lor răutate. – Maurice Chevalier

•Fericirea a înghițit mai multe poezii decât a făcut să țâșnească nefericirea. – Honore de Balzac

Dacă s-ar sădi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare. – Jules Renard

•Ferice de noi, că nu suntem prea fericiți. – William Shakespeare

•Oamenii aleg drumuri diferite în căutarea realizării și a fericirii. Dacă nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au pierdut. – H. Jackson Brown, Jr.

•Dacă vrei să ajungi la fericire, atunci pune-ți orice ca țintă, numai un singur nu: fericirea. – L. Blaga 

•Fericirea depinde de noi. – Aristotel

•Componentele fundamentale ale fericirii sunt: să faci ceva, să iubești pe cineva și să speri la ceva. – Allan K. Chalmers

•Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveselești pe altcineva. – Mark Twain

•Fericirea nu e o destinație. E un mod de a trăi. – Burton Hills

Myosotis_alpestris_by_tfist

•Fericirea este viața activă. – George Călinescu

•Fericirea… un episod trecător în marea dramă a durerii. – F. M. Dostoievski

•Omul fericit este acela care stăpânește și munca, și dragostea. – Sigmund Freud

•Pentru noi, fericirea e o eroare. – Marcel Proust

•Secretul fericirii este să îi faci pe ceilalți să creadă că ei sunt cauza fericirii. – Al Batt

cropped-maini-femei-shutterstock.jpg

•Adevarata fericire ar fi sa ne amintim de prezent. – Jules Renard 

•Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealalta, și atâta tot. Doar cel care a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. – Alexandre Dumas

•Este foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu. – Rabindranath Tagore

dovesnthebluesky.jpg

Și, mai presus de toate, Domnul nostru Iisus Hristos ne învață să fim fericiți:

”Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor grăi tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/26/fericirile-explicate/

fericire-si-fericiti_94259b367c8b58

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: