Skip to content
29 Noiembrie 2012 / alcion7

11.Cine să-mi mai cânte când ochii în lacrimi îmi sunt?

Simțim că sfârșitu-i aproape, dar amânăm, refuzăm să spunem ”Adio!” părinților, fiilor, fraților, prietenilor dragi- ”Rămâneți cu bine!”… Mâinile se pierd în mulțime, oamenii dragi ne sunt luați… Iar noi nu am știut să ne rupem inimă din inimă, să renunțăm pentru o clipă măcar, la noi, să ne sacrificăm de dragul celorlalți. Iar când ne uităm în sufletul nostru, vedem că-i gol și trist… e trist și e singur. Pentru că ne umplem viața, zilnic, cu bucurii false.

Ni se impun modele de oameni moderni. Suntem constrânși să fim și noi ca ei, să fim furioși pe viață, să trăim doar pentru noi, chiar dacă asta înseamnă să călcăm, fără milă, peste alții… să ne creăm fericirea pe lacrimile aproapelui. Trăim noi oare? Murim? …. Ne-ngropăm singuri, trăind în zadar.

Mi-aduc aminte, ca de-un vis de demult, de-o colivie cu păsări. O colivie imensă, cu multe, multe păsări. Zborul și trilurile dădeau, micuțelor păsări, iluzia libertății. Și-acolo, jos, era o rândunică, cu zborul frânt de-o aripă ruptă. Ea trăise o viață sub aripa protectoare a mamei, într-un dulce vis- de colivie. Acum mama-i departe, a găsit drumul spre libertate, spre afară… De-atunci, până acum, puiul de rândunică stă și așteaptă… Așteaptă o mamă care nu mai vine. ”Cine să-mi mai cânte când ochii în lacrimi îmi sunt? ”… Iar lângă colivie, un ceas imens. Eu aș scoate toate ceasurile din lume! Le-aș interzice să mai bată, măcar pentru acel pui de rândunea, care numără fiecare bătaie, de când mama nu mai e.

Aș interzice ceasurile și pentru oameni, ca să nu-și mai numere viața în ani. Poate-așa ar fi și ei puțin mai fericiți, puțin mai liberi. Poate-așa i-aș scoate din cercul în care fug, în zadar. I-aș pune pe oameni să se întindă pe iarbă, să se uite la cer, la nori, la soare.

”Cât e ceasul? ” – ”Acum!”

”Unde ești?” –”Aici!”

”Ce ești?” –”Momentul acesta!”

Oameni, nu-L uitați pe Dumnezeu! La El e singura scăpare. La El e iubirea, credința, nădejdea, mila, pacea și fericirea. Trebuie să murim lumii acesteia pentru a învia întru Hristos. Să renunțăm la tot ce-i fără de folos în viața noastră, să ne ridicăm cu speranța că putem fi mai buni. Chiar dacă ni se spune:”Trebuie să fii prea încuiat pentru vremurile pe care le trăim ca să o iei pe aici! ”, noi trebuie să ne păstrăm credința și să ne rugăm Domnului în genunchi, pentru a putea face față lumii- în picioare.

”Dacă vrei și crezi, orice este posibil.

 Bucuriile neîmpărtășite pot aduce tristețe iar suferința împărtășită poate să aducă bucurie.

 Aceasta este prima zi din restul vieții tale.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: