Amin- Sergiu Mandinescu

Era o noapte jefuită de stele.

La fereastra nădejdii, zăbrele.

La ușa salvării, lacăte,

iar frunțile noastre palide, înnoptaseră toate.

Când în mijlocul nostru a izbucnit, ca o flacără neagră, ura,

focul ei a topit într-o clipă

gând, suflet, aripă,

toate din tot- și n-a mai rămas decât zgura.

Baroase cumplite sparseră tăcerea

în cioburi de răcnete mari cât durerea.

Țăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer 

Martirii ardeau pe ruguri de ger…

Atât de cumplite au fost suferințele

că mulți dintre noi în noaptea aceea și-au pierdut mințile,

iar alții și-au pierdut veșnicia.

Din cei ce-au trecut pe acolo, numai morții trăiesc

asemenea lui, așijderea ție,

iată, de pildă, eu umblu, vorbesc,

dar viața mea nu-i, prietene, decât o moarte vie.

Ah, Doamne, iată-mă aici la ceasul comorilor

Îmbrățișându-mi durerea sub lespezi de patimi și chin.

Aștepă Învierea, aștept Arhanghelul zorilor,

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Amin.

Anunțuri